Biserica parohială cu hramul Cuvioasa Parascheva din satul Sineşti a fost construită între anii 1914-1922 de către Hristea şi Climent Petre din comuna Alunu, prin grija preotului Constantin Slobozeanu.
Înscrisă sub codul 39B0366 în Lista Monumentelor Istorice, biserica hramul Buna Vestire este situată în Vlădeşti-Ţânţuleşti, la o distanţă de 5 km de Râmnicu-Vâlcea spre Băile Olăneşti, lateral dreapta aproximativ 100 m. A fost construită, ca schit, în formă de corabie, din cărămidă şi piatră de râu de către preotul Dumitru ( călugărit sub numele de Daniil Ieromonahul) în anul 1732.
În satul Biserica, pe o moşie stăpânită de paharnicul Ştefan Gănescu, enoriaşii în frunte cu Preda Zătreanu, Danciu vornicul şi fratele lui, Radu Zătreanul au ridicat între 1730-1734 biserica de zid cu hramul Sfântul Nicolae.
Sfânta Mănăstire Govora din județul Vâlcea a fost zidită și întreținută de voievozii Țării Românești. În acest loc a apărut prima tipăritură în limba română, anume Pravila de la Govora.
Parohia Sfântul Gheorghe – Nord din Municipiul Râmnicu Vâlcea, fiinţează ca unitate de sine din anul 1999 şi este situată în zona de nord a oraşului, pe drumul de centură Râmnicu-Vâlcea – Sibiu.